Culorile României, redescoperite la Metroul bucureștean și în comuna-muzeu Ciocănești

April 29, 2015, 1:10 pm

≫ Next: Cetatea de la Cisnădioara, un loc la înălțime. Impresii și galerie foto

≪ Previous: Cetatea medievală Sighișoara: impresii și obiective de neratat

Unul dintre cele mai frumoase sate din România, Ciocănești, comuna bucovineană vestită pentru casele sale pictate cu motive tradiționale regăsite pe ouăle încondeiate, pe iile, cămășile şi bundiţele sătenilor, își va aștepta vizitatorii în straie mai proaspete și mai colorate din august a.c..

Un număr de 180 case (din cele 700 existente în comuna Ciocănești), localitate care anul trecut a fost desemnată “Satul cultural al României”, vor benficia de lucrări de refacere a motivelor tradiţionale de pe faţade, vopseaua fiind oferită de cel mai longeviv producător de vopsele din țară, Policolor.

„Policolor înfrăţit cu Ciocăneşti”

Compania, care în acest an împlinește o jumătate de secol de existență, va oferi de asemenea materiale și pentru renovarea Muzeului Etnografic şi a Muzeului Ouălor Încondeiate din Ciocănești. Parteneriatul dintre primărie și compania Polirom a fost parafat deja printr-un “Protocol de înfrăţire”. Casele renovate din Ciocănești vor fi finalizate şi își vor aştepta oaspeții la jumătatea lunii august 2015, când localitatea este gazda Festivalului Păstrăvului şi a concursului de plutărit de pe Bistriţa Aurie. În Ciocănești au devenit deja tradiție și Festivalul Ouălor Încondeiate și cel al datinilor și Obiceiurilor din Străbuni. Situată pe malul Bistriței Aurii și amplasată pe drumul care leagă Bucovina de Maramureş, comuna are două sate, Ciocăneşti şi Botoş, unde trăiesc aproximativ 700 de familii. Ciocăneşti este singurul sat din România în care locuitorii îşi decorează locuinţele folosind modele tradiţionale, după modelul ouălor încondeiate. De remarcat că păstrarea culorii caselor și a arhitecturii tradiționale sunt obligatorii printr-o hotărâre a consiliului local.

Acțiunea de Ciocănești este parte a campaniei “Redescoperă culorile României”, pe care producătorul de lacuri şi vopsele Polirom o lansează la aniversarea celor 50 de ani de la înființare.

Două sunt obiectivele majore ale campaniei lansate ieri de Polirom, respectiv sprijinirea satelor românești și a comunităților locale prin reînvierea culorilor specifice, readucându-le astfel în circuitul turistic, și, pe de altă parte, schimbarea atmosferei gri din zonele urbane în una plină de culoare, oferind locuitorilor optimism și o oază de liniște în stresul zilnic. Primele proiecte au drept parteneri Metrorex S.A. (direcție urbană) şi primăria Ciocăneşti, jud. Suceava (zona rurală).

Stațiile de metrou Aurel Vlaicu şi Piaţa Romană, renovate

Proiectul de la metroul bucureștean presupune tencuirea și pictarea a mii de metri pătrați din incinta stațiilor de metrou Aurel Vlaicu şi Piaţa Romană, astfel încât pasagerii să găsească înăuntru imagini din România frumoasă. Stațiile se vor înveseli cu creații ale studenților și absolvenților facutăţilor de arhitectură, urbanism, arte, având drept temă generală- Culorile României!

Pentru fiecare staţie va fi demarat câte un concurs de creaţie, iar lucrările vor fi analizate de un juriu format din reprezentanţi ai Policolor, Metrorex, ai Universităţii şi experţi independenţi implicaţi în campanie. Policolor oferă câştigătorului pentru fiecare staţie câte o bursă de 2.000 de euro, aferentă anului universitar 2015-2016, iar Metrorex va permite amplasarea semnăturii autorului lucrării în staţiile de metrou pe o perioadă de 2 ani, în semn de recunoaştere a talentului acestuia.

Execuţia se va realiza cu companii partenere Policolor, cu practicanţi şi cu voluntari din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu şi ai Asociaţiei Absolvenţilor Urbanişti şi Peisagişti din România. Pentru asigurarea echipamentelor necesare lucrului în staţii, în proiect s-a alăturat şi o divizie a companiei AtlasCopco.

Clubul „Ambasadorii culorii”

Proiectul “Redescoperă culorile României” vrea construirea unei comunităţi naţionale ale căror modele sunt persoane şi personalităţi din România ce folosesc culoarea zi de zi în viaţa profesională şi personală. Ei sunt pictori, fotografi, meșteri populari, arhitecți, designeri de interior, creatori de modă, profesori și lectori universitari dar nu numai.

Au acceptat provocarea de a se implica în proiect, devenind primii „ambasadori ai culorii”, Sorin Onişor – fotograf recunoscut, specializat în instantanee româneşti, Sebastian Guţă - arhitect, preşedinte al Asociaţiei Absolvenţilor Urbanişti şi Peisagişti din România, Silvia Floare Toth- colecţionar şi promotor al costumelor tradiţionale româneşti, Adela Pârvu, blogger şi designer de interior, Adrian Păun, arhitect specializat în renovarea caselor în stil neoromânesc, Gheorghe Tomoiagă, meşter popular, susţinător al tradiţiei din Ciocăneşti, Auraş Mihaiu, fotograful care a câştigat premiul Romania National Award în cadrul ediţiei 2015 a unui concurs internaţional de fotografie, Luminiţa Nicoliţa, elevă, câştigătoare a numeroase concursuri de încondeiat ouă.

Sunt invitate să intre în Clubul Ambasadorilor Culorii acele personalităţi care folosesc culoarea în viaţa lor profesională.

Tags:

Romania

Bucovina

Suceava

Vatra Dornei

Muzeul Oului

Category:

Familie si copii

Mie, 04/29/2015 - 23:10

↧

Cetatea de la Cisnădioara, un loc la înălțime. Impresii și galerie foto

May 18, 2015, 12:24 pm

≫ Next: Biserica fortificată de la Cisnădie, un loc cu legende, comori și povești adevărate

≪ Previous: Culorile României, redescoperite la Metroul bucureștean și în comuna-muzeu Ciocănești

De la înălțimea dealului pe care e construită, biserica fortificată din Cisnădioara, numită de localnici Biserica Sf.Mihail, te urmărește tăcută și greu de detectat. Iar tu, atent la drumul șerpuitor și frumos care te conduce aici dinspre Cisnădie, nu-ți dai seama că ești supravegheat de ceva vreme.

Bisericuța Sf.Mihail vede “tot ce mișcă” pe o rază de zeci de kilometri și face aceasta de opt sute de ani, indiferent de vreme și de vremuri. Deasupra tuturor, Biserica de la Cisnădioara nu dă semne că ar fi atinsă de timp, și te întâmpină, pe dealul stâncos pe care-l domină, atât de autentică, de solidară, de neclintit

Cisnădie

Munții Făgăraș

Cisnădie și Munții Făgăraș, suprevizați de biserica fortifiată Sf Mihail din Cisnădioara

Ajungi sus la biserica fortificată situată pe dealul Sf Mihail - Michelberg din Piața Gozelinus după un urcuș de 10-15 minute, pe jos, într-o mică drumeție pe dalele de beton care te duc până la porțile cetății. Dacă obosești, poți să-ți recapeți suflul stând pe una dintre băncuțele de pe margine.

Un loc unic

Construită integral din piatră de rău și lespezi din munți, ca de altfel și zidul care o înconjoară, biserica de la Cisnădioara este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului romanic din Transilvaniași printre cele mai vechi din această regiune a ţării. Remarcabil este că monumentul ecleziastic nu a fost modificat de-a lungul timpului, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea bisericilor vechi din Transilvania. Însă, asemenea altor biserici fortificate și cetăți țărănești din Ardeal, biserica din Cisnădioara a avut și rolul de apărare împotriva cotropitorilor. În anul 1658, aici s-au retras cisnădienii la invazia turcilor, refugiu pe care l-au căutat și în 1705, când trupele imperiale austriece au devastat satul.

Ridicată pe un platou pietros, foarte îngust, mica biserică are trei nave, un corp pătrat, iar absida e semicirculară. Nava centrală, foarte austerăși acoperită de o șarpantă aparentă, este iluminată cu ajutorul unor mici ferestre semicirculare. Au fost proiectate și două turnuri în partea de vest a colateralelor, care nu au mai fost finalizate. În interiorul bisericii ai cărei pereți sunt șterși, îți atrag atenția plăcile funerare ale soldaților germani care au murit în luptele de lângă Sibiu în timpul primului război mondial.

Apoi mai sunt și câțiva bolovani rotunzi, păstraţi pe galeria de luptă pentru a fi aruncaţi asupra asediatorilor. Dacă ar fi să dau crezare legendelor locale, înainte de nuntă, fiecare fecior al Cisnădioarei trebuia să ducă un astfel de bolovan în cetate, pentru a-şi dovedi puterea. Mai e și legenda soților pe picior de divorț care erau închiși aici ca să mediteze mai bine asupra subiectului...

Afară, în lumină, se schimbă perspectiva, parcă ai toată lumea la picioare și îți vine să nu mai pleci. Este liniște și pace aici, aer curat, ai lângă tine un colț de istorie iar la picioare cei mai înalți munți ai României. La sud și vest sunt Munții Cibinului, spre est, trecând peste Valea Oltului, Munții Făgăraș. Nici Cisnădie, orașul apreciat pentru covoarele și cojoacele produse de meșterii săi și punct de atracție turistică important din județul Sibiu datorită bisericii fortificate, nu a avut cum să scape de supravegherea Cisnădioarei, deși au ieșit vorbe în timp. Secole la rând, locuitorii din Cisnădie și Cisnădoara, localități aflate foarte aproape, la nici patru kilometri una de alta, s-au tot ciondănit asupra subiectului “a cui este biserica din dealul Michelsberg și zidurile sale de apărare”? Astăzi, ca de altfel mare parte din timp, biserica din Cisnădoara aparține locuitorilor din Cisnădie.

Există ceva din arhitectura acestei biserici austere care îți lasă impresia că face parte din alt film, te surprinde plăcut și te trimite cu gândul prin alte colțuri ale Europei. Este vorba de portalul vestic, care pare “împumutat“ de la catedralele burgunde cu cele patru arce ale sae sprijinite pe patru perechi de colonete care se termină sus cu capiteluri sculptate. Construit în secolul al XIII-lea, portalul este străjuit de către două arcade oarbe pe fiecare parte, iar ușă masivă din lemn, întărită cu fier pe care este ștanțată cu simboluri precum soarele și crucea.

O istorie de peste 800 de ani

Istoria scrisă, atestată, a Bisericii de la Cisnădioara și a fortificațiilor care o înconjurau începe în anul 1213. Atunci, clericul de origine valonă Gazelinus donează lăcașul de cult și pământurile sale abației de la Cârța, mănăstire de călugări valoni. Evident, biserica de la Cisnădioara era mai veche decât documentele atestatoare, și se presune că atât ea cât și zidurile sale de fortificații au fost ridicate, cel mai probabil, în perioada anilor 1180-1200. Satul de la poalele dealului pe care este ridicată biserica a fost înființat un pic mai târziu decât biserica, prin anul 1213, de către coloniști veniți din valea răului Mosel, care erau iobagii mănăstirii Cârța. Însă zona este locuită încă din epoca fierului, după cum atestă descoperirile arheologice. După ce abația de la Cârța s-a desființat, atât biserica de la Cisnădioara cât și dealul pe care e construită, dealul Michelsberg, au intrat în proprietatea protopopiei Sibiu ( Hermannastadt).

Biserica este înconjurată de un zid prevăzut cu două turnuri ( unul de vest și unul de poartă) ridicat în doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu drum de strajă zidit și creneluri. Zidurie aveau între patru și șase metri înălțime, iar pe latura nordică a existat un turn exterior legat de acestea prin intermediul unei punți mobile.

Jos, în Cisnădioara, sat întemeiat de sașii a căror poveste este legată de biserica și de zidurile ei de apărare, parcă te-ai întors cumva în timp. Aici poți vizita biserica evanghelică şi expoziţia muzeală de etnografie, iar în apropiere sunt calcarele cretatice. Acestea din urmă sunt o formațiune care ne amintește că aici odată a fost o mare, din care au mai rămas amintire scoicile fosilizate captive în piatră.

Cum ajungi

Din Piața Gozelinus, unde este o parcare, o luați către Pensiunea Sub Cetate, lăngă care este chioșcul de unde cumpărați bilet de intrare ( 5 lei/adult în mai 2015) . Dacă este închis, atunci trebuie să mergeti la doamna Fleps Erika, pe care o găsiți la casele cu numelere 202 sau 246.

Cisnădioara se află la 12 kilometri de Sibiu, dacă o luați pe DJ106D şi DJ106A.

În concluzie, Biserica fortificată Sf Mihail din Cisnădioara este un loc pe care ar fi păcat să-l ratezi dacă ai ajuns în Sibiu, pentru că istoria și amplasarea, într-un cadru natural sălbatic, sunt deosebite.

Citește și despre alte locuri faine care merită vizitate în Sibiuși împrejurimi și despre obiectivele frumosului oraș Sibiu.

Sper că ți-a plăcut acest material și te aștept să fii alături de noi pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește, alături de noi!

Drum bun!

Tags:

Category:

Luni, Mai 18, 2015 - 22:24

↧

Biserica fortificată de la Cisnădie, un loc cu legende, comori și povești adevărate

June 1, 2015, 1:54 pm

≫ Next: Râșnov: se deschide Dino Parc, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei

≪ Previous: Cetatea de la Cisnădioara, un loc la înălțime. Impresii și galerie foto

La 10 kilometri de Sibiu, pe malul râului Argintului (Silberbach) și al pârâului Ursului (Bärenbach), se află Cisnădie, un orășel pitoresc, vechi, cu rădăcini germane, cu o istorie zbuciumată și cu urme palpabile ale trecerii ei.

Cisnădie este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi dacă îți place istoria și te interesează în mod deosebit poveștile săsești și bisericile fortificate.

Și chiar dacă nu ești interesat în mod special de istorie, tot îți va plăcea această urbe cu ale sale case vechi, văruite în culori veseleși cu biserica fortificată care arată ca desprinsă din cărțile de povești. Biserica din Cisnădie este de altfel principalul obiectiv turistic al acestui oraș cunoscut în țară și pentru covoarele sale și pentru hainele de blană, dar asta nu înseamnă că este și singurul. Muzeul Industriei Textile, încorporat în Biserica fortificată, este unic în România.

Localitatea Cisnădie, aflată la poalele Măgurii Cisnădiei (Götzenberg), a fost înființată de coloniștii germani aduși aici în secolul al XII-lea la porunca regelui Géza al II-lea al Ungariei pentru a apăra graniţele regatului de invaziile cumanilor, pecenegilor și tătarilor. Numită în dialectul săsesc Hielt, Hilt sau Helt, iar în germană Heltau, localitatea este atestată documentar în anul 1204.

Fortăreața cu șanțuri cu apă și turnuri de apărare

Biserica fortificată, care purta hramul Sfintei Walpurga (o misionară canonizată, sărbătorită pe data de 1 mai), a fost construită în secolele XII-XIII, în stil romanic. Atacul devastator al turcilor din anul 1493 a mobilizat comunitatea din Cisnădie să ia în seamă cu cea mai mare responsabilitate fortificarea temeinică a bisericii din sat. Țăranii au înălțat mai multe turnuri şi bastioane, au amenajat camere pentru depozitul alimentelor și luptau să apere biserica lor tunci când era cazul. Între zidurile cetății-biserică era și obișnuita “cameră a slăninii”, unde accesul era permis o dată pe săptămână. Proprietarul slănii tăia cât credea că are nevoie pentru șapte zile, apoi ștampila capătul, deși nu înțeleg de ce făcea asta de vreme ce cămara era sigilată…

Zidurile cetății adăposteau, spune legenda și avuția comunității, strânsă pentru a oferi “bani albi pentru zile negre”, devenită între timp foarte celebră: “Comoara de la Cisnădie”. Totul era păzit de zidurile groase ale bisericii evanghelice, înăuntru cărora se ascundeau femeile, bătrâniii și copiii când dădeau năvală prădătorii, iar bărbații în putere îi apărau cu toate forțele. De altfel, nu ai cum să nu observi gurile de tragere, pe unde se strecurau armele sătenilor asediați. Fortificaţia care înconjoară biserica a fost clădită în perioada 1430-1530, aceasta fiind construită din două curtine concentrice întărite de turnuri, bastioaneşi şanţuri cu apă. Curtina interioară are galeria de luptă susţinută pe arce din cărămidă.

Premiere

Prima impresie pe care ți-o lasă este că te afli în curtea interioară a cetății țărănești de la Prejmer, din apropierea Brașovului. Turnul de poartă al curtinei interioare, plasat pe partea de nord, era unit printr-un coridor de apărare cu un al doilea turn de poartă, cel al curtinei exterioare. O capelă circulară a fost înglobată în partea de sud-vest a bisericii.

Se distinge turnul romanic masiv, înalt de 59 de metri, cu orologiul său care dă și acum ora exactă și o face încă din anul 1868, deși un ceas mai vechi exista deja în secolul al XV-lea. Turnul clopotniţă este însă mult mai vechi. A fost ridicat în 1425 și modificat în 1751, fiind distrus de mai multe ori de foc și de trăsnete, motiv pentru care aici a fost montat, în 1795, un paratrăsnet meșterit la Hamburg. Turnul clopotniță al bisericii din Cisnădie a găzduit primul paratrăsnet din Transilvania. Dar cu secole mai devreme, în anul 1425, acesta a fost primul turn cu ceas din Transilvania, înconjurat de două ziduri de apărare, cel interior având și încăperi pentru păstrarea proviziilor. Așadar, mai multe motive de mândrie pentru mica biserică, în vreme ce locuitorii din Cisnădie erau meșteri vestiți pentru uneltele agricole fabricate aici, mai ales pentru seceri. Primele două etaje ale turnului sunt boltite în cruce, accesul între acestea făcându-se prin scări săpate în pereți, ziduri care la parter măsoară trei metri. Etajul al cincilea găzduiește clopotniţa, în ziduri fiind montate opt ferestre geminate, câte două pe fiecare latură.

De-a lungul timpului, biserica fortificată a fost modificată în mai multe etape: în sec. XII-XIII a fost ridicată basilica în stil romanic, între secolele XV-XVI au fost adăugate elementele gotice, ulterior fiind înălțată și modificată din nou. Se spune că la Cisnădie a fost cel mai complex sistem de apărare de care deținea o cetate ţărănească. Câteva dintre vechile turnuri de apărare ale bisericii fortificate s-au păstrat până în zilele noastre: „Turnul Școlii”-unde aveau loc cursuri chiar și în timpul asediilor, „Turnul Paznicului”, „Turnul Primăriei”, „Turnul Slăninii”, „Turnul Faurilor de Seceri”, și turnul din grădina casei parohiale.

Biserica găzduiește acum adevărate comori culturale, precum altarul din secolul al XVI-lea, pictat de Vicentius Cibiniensis, o cristelniță gotică, din bronz, iar unul dintre clopote datează din 1664. În prezent, în biserica din Cisnădie se află montat vechiul şi valorosul altar cu “Madona din Bruiu" de Veit Stoss.

Legenda comorii de la Cisnădie

Legată de parastrăsnet este și legenda locului, cea Tezaurului de la Cisnădie. Comoara, despre se spune că era apărată de un sistem complicat de uși false, era un secret transmis din tată în fiu, locul depozitării ei fiind cunoscut de extrem de puțini oameni. Cum biserica a tot fost lovită de trăsnet, până la urmă s-a montat un paratrăsnet plătit cu o parte din comoara a cărei scop era să fie folosită doar în caz de maximă urgență, când nu mai existau alte resurse. Turnul a mai fost atins de trăznet, dar nu a mai luat foc, dovadă că investiția a fost una foarte bună.

Un afiș din biserică ne lămurește povestea comorii. Este vorba despre obiecte de cult foarte prețioase, din aur și argint, care, fiind atât de valoroase, erau folosite doar la ocazii speciale, fiind adăpostite în diferite locații știute doar de slujitorii bisericii. Vreme de peste 250 de ani, vasele de cult din metale prețioase au fost adăpostite în Zchatzkammer, o cameră zidită după niște pereți din absida sudică. Acesta este motivul pentru care obectele de cult care făceau parte din Comoara de la Cisnădie au scăpat de efectele reformei religioase, când multe dintre obiectele de cult din alte biserici catolice au fost topite. Comoara, cu toate poveștile despre cloșca cu pui de aur și blesteme, s-a mărit la finele secolului al XVII-lea cu piese baroce. Abia în anul 1793 piesele liturgice au fost scoase din ascunzătoare, dar pentru a fi mutate în alte locații secrete. În anul 1915, piesele au fost date în custodie Muzeului Brukenthal din Sibiu.

Sper că te-am convins că merită să vizitezi acest loc încărcat de istorie și legende. Nu uita că în apropiere este un alt obiectiv deosebit, ca istorie și amplasare, biserica din Cisnădioara, situată pe un deal de unde ai chiar și Munții Făgăraș la picioare. Asta ca să nu amintesc de Sibiu.

Sper că ți-a plăcut acest material și te aștept să ne fii alături pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește!

Drum bun!

Tags:

Category:

Luni, Iunie 1, 2015 - 23:54

↧

Râșnov: se deschide Dino Parc, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei

June 9, 2015, 8:07 am

≫ Next: Peisaje marțiene la 145 km de București: Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici

≪ Previous: Biserica fortificată de la Cisnădie, un loc cu legende, comori și povești adevărate

Dino Parc, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, se deschide vineri, 12 iunie 2015, la Râșnov, lângă Brașov. Parcul cu o suprafață totală de 1,4 hectare este “reședința” a 45 de dinozauri în mărime naturală, a căror existență este atestată științific.

Traseul care urmează evoluția istorică a dinozaurilor este completat de alte atracții menite să-i încânte pe cei mici, precum căsuțele din arbori, tirolinene și un cinematograf.

Despre Dino Parc Râșnov

Dinozaurii au fost construiți în România, cu sprijin tehnic și științific din partea unei echipe care conduce un parc similar în Germania. Dino Parc Râșnov este un proiect în valoare de cinci milioane de euro finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013: Dezvoltare durabilă și promovarea turismului.

Investitorii se așteaptă la o cifră de afaceri de 500.000 de euro în primul an și la peste 100.000 de vizitatori. Fondurile necesare pentru dezvoltarea proiectului au provenit în proporție de 70% din finanțare europeană, în timp ce restul de 30% reprezintă co-finanțare din fonduri proprii.

Parcul cu dinozauri, finanțat cu fonduri europene, a fost susținut de către autoritățile locale din Râșnov și se apreciază că va avea un impact important asupra turismului din zonă. Primăria orașului Râșnov a concesionat terenul pe care este amplasat parcul pe o perioadă de 49 de ani.

Cum ajungi la Dino Parc

Dino Parc Râșnov este o zonă de agrement și un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetății, în apropiere de Cetatea Râșnov. Parcul este deschis vizitatorilor în fiecare zi, în intervalul 09.30 - 20.00. Prețul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult și de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani, intrarea este gratuită.

Și dacă ai ajuns aici, nu ai cum să ocolești frumoasa cetate a Rășnovului, un loc cu mii de ani de istorie, încărcat cu legende, unde s-au dat bătălii și s-au turnat filme celebre. Citește și despre Cetatea Râșnovului și despre orașul Brașov.

Sper că ți-a plăcut acest material (sau că măcar ți-a fost d folos) și te aștept să ne fii alături pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește, alături de noi!

Foto: Relu Calotă

Tags:

Category:

Marţi, Iunie 9, 2015 - 18:07

↧

Peisaje marțiene la 145 km de București: Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici

June 10, 2015, 11:17 am

≫ Next: Începe renovarea caselor din Ciocănești

≪ Previous: Râșnov: se deschide Dino Parc, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei

Există multe locuri frumoase și unice în România și vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici fac parte fără niciun dubiu din această categorie. Înconjurate de peisaje deosebit de pitorești, cu dealuri line și sate rare ascunse printre ele, vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici reprezintă o destinație unică din România, aflată la nici 145 de kilometri de București.

Pâclele Mari ( foto sus și jos)

Este acea parte din România pitorească, unică, dar prea puțin promovată și îngrijită, care pur și simplu trebuie văzută.

Pâclele Mici

Pâclele Mari

Mici oale sub presiune

Bolborosind liniștiți pe limba lor și schimbând, ușor dar sigur, peisajul înconjurător, liliputani și imprevizibili, vulcanii inofensivi din Subcarpații Buzăului te așteapă ca și când…ar fi de pe Marte sau, mai aproape, de pe Lună. Au un temperament…vulcanic, se înfurie des, sunt ca mici oale sub presiune, care fierb însă ...la rece, iar dovada stă în conurile care se tot măresc și în lava care se usucă la soare, de parcă ar fi pielea unui elefant leneș sau solzii pietrificați ai unui dinosaur masiv.

Ca un șarpe uriaș se întinde lava mocirloasă care țâșnește, rece, din măruntaiele pământului, iar vântul o usucă, soarele îi dă sclipiri argintii și o “călește” cu razele sale, dându-i aspect de lut ars.

Chiar dacă pe moment nu-ți dai seama, conul vulcanilor tot crește, asta dacă nu dacă nu are cumva ghinionul să vină în contact cu vreo “opincă” de turist fără cei șapte ani de acasă. Fiecare vulcan are stilul lui de a comunica cu mediul înconjurător, unii doar mormăie când și când, alții pufăie constant, câțiva bolborosesc, în timp ce alții parcă dorm. Dar toți șuieră ceva gaze, și cine suntem noi să le spunem că nu-i frumos?

Pâclele Mici

Dacă ai norocul să fii singur aici, te vei bucura de o liniște adâncă, “spartă” doar de șuieratul fin al vântului. Nu te lăsa păcălit, nu se știe când se trezește vreunul din acești micuți vulcani și te “pictează” cu un jet de lavă, căci ai îndrăznit să te apropii prea mult! Nu știu ce frecvență au aceste “răbufniri”, mie nu mi s-au arătat...

Pâclele Mari

Peisaje de o frumusețe sălbatică

Atât la Pâclele Mici cât și la Pâclele Mari, peisajele sunt de început de lume, ești înconjurat de pustietate, puține sunt satele răsfirate în această zonă a Buzăului. Dealurile verzi și cu forme dulci stau liniștite la soare, înconjurând și protejând cumva arealul Vulcanilor Noroioși, de un galben deșetic cu nuanțe de gri. Dar cine știe ce zace sub acest relief leneș, ce frământări se produc sub pământ, ce fisuri sunt...

Căci noi vedem doar ceea ce vrea natura să ne arate, în cazul de față partea sa cea mai frumoasă, și mirosim doar o părticică din gazele naturale, resursă naturală care este de altfel exploatată în zonă, care ies din pământ.

Cum ajungi la Pâclele Mari și Mici

De la Buzău la vulcanii de la Pâclele Mici sunt aproximativ 34 de kilometri. De la Buzău, o iei către Berca pe DJ 10, via Verești, Cândești și Sătuc (circa 17 km). La Sătuc faci dreaptă către Berca, și, după ce treci Buzăul, este un sens giratoriu unde este indicată direcția către Vulcanii noroioși și Chiliile. Lasă în stânga drumul spre Mănăstirea Rătești și parcurgi 10 Km până la următoarea intersecție, unde drumul virează la dreapta. De aici mai sunt de mers 5,5 km până la Vulcanii Noroioși. Ultimul indicator către cele două rezervații se află la 2 km de acestea. Aici, dacă apuci către stânga peste pod ajungi la Pâclele Mari, iar dacă mergi inainte la Pâclele Mici.

Pe "Aleea Vulcanilor", către Pâclele Mici. În zare se văd Pâclele Mari

Pâclele Mari

Așadar, sunt doi Vulcani noroioși de vizitat, cei de la Pâclele Mici și de la Pâclele Mari, fiecare constituind o Rezervație Naturală. Cele două atracții comunică parcă între ele, se pot admira una pe alta de la depărtare, căci nu le despart decât câteva mii de metri atât pe drum cât și în linie dreaptă, “tăind-o” peste dealuri și văi...

Cel mai bine este să vizitezi mai întâi Pâclele Mari, pentru că sunt mai puțin spectaculoase, sunt mai puțini vulcani și mai micuți decât cei de la Pâclele Mari, mai liniștiți, în pofida numelui derutant. Păstrezi astfel ce este mai bun pentru sfârșit...Lângă intrarea în Pâclele Mari e o parcare și o pensiune cu un nume foarte explicit, Vulcanii Noroioși, unde se pot gusta câteva feluri de bucate, dar, dacă nu ai loc la mese, este bine să știi că mai există un complex mai mărișor în vecinătateea Pâclelor Mici. Se plătește bilet de intrare în ambele Pâcle ( la fiecare câte 4 lei/adult, 1 leu/copil), la cele Mari poți parca chiar lângă intrare.

La Pâclele Mici poți să-ți lași mașina în parcarea la Complexul Muddyland și să o apuci apoi lejer pe “Aleea vulcanilor”, într-o mică drumeție de câteva sute de metri în care treci peste deal și dai de oficiul unde plătești iar tichetul de intrare și apoi pătrunzi în rezervația naturală. Sau poți să mergi cu mașina lăsând în dreapta pensiunea și anunțul a la Hollywood “Vulcanii noroioși”de pe coama unui deal și mai străbați la volan încă un kilometru. Apoi va trebui să urci pe jos un deal, deși cred că nici pentru autoturisme nu e greu de accesat drumul în pantă pănă la intrarea la Pâclele Mici.

Pâclele Mari

Despre minunea naturii numită Vulcanii noroioși

Sunt trei zone cu vulcani noroioși în Subcarpații Buzăului, în zona Berca -Albănești. Este vorba de:

-Pâclele Mari (322 m altitudine, în comuna Scorțoasa) au suprafaţa cea mai mare, de 22 ha. Sunt mai puțin spectaculoase, vulcanii sunt mai liniștiți și mai puțini.

-Pâclele Mici (341 m altitudine, în comuna Berca) au o suprafață de 16,5 ha. Se ajunge urcând un deal, pe două variante de drum.

-Pâclele de la Beciu (280 m altitudine, comuna Scorțoasa) sunt cele mai mici, de 0,2 ha.

-Din cauza sării, puține plante cresc aici, dar sunt unele care s-au adaptat. Se numesc plante halofile (care cresc în mediu sărat), iar Nitraria Schoberi şi Obione Verrucifera dau viață pământului sterp din zona Păclelor și mai țin și umbră șopârlelor.

-Vulcanii noroioși din zona Buzăului iau naștere datorită erupțiilor de gaze naturale din zonele cutanate situate la aproximativ 3.000 de metri sub pământ, gaze care aduc la suprafață noroi. Pe lângă acestea, vulcanii noroioși mai pot lua naștere și în urma unor cutremure sau a unor emanații post-vuulcanice.

-Vulcanii din Subcarpații Buzăului au fost observați pentru prima oară de un francez, în 1867, care a ajuns la Pâclele Mari şi Pâclele Mici efectuând cercetări în domeniul petrolier.

-În 1924, zona a fost declarată rezervaţie naturală.

Că vulcanii noroioși sunt strâns legați de rezervele de gaze o demonstrează prezența acestora și în Podișul Transilvaniei, unde sunt zeci de locații de dimensiuni mai mici. Mai sunt astfel de vulcani noroioși în multe zone din Europa, în Italia de exemplu fiind destul de des întâlniți în nordul Alpilor Apenini. Cei mai mulți ar fi în Azerbaijan şi în zona Mării Caspice. Însă cel mai mare Vulcan noroios din lume este Lusi, din estul insulei indoneziene Java. A erupt în 2005, când a ucis 13 oameni și a afectat 13.000 de familii. În momentul de putere maximă a erupției, Lusi a azvârlit zilnic în circa 180.000 m³ de noroi, iar cercetătorii de la Universitatea din Durham au apreciat că are materie primă să mai erupă până în 2037. Pe Terra mai sunt alte 40 de zone terestre cu vulcani noroioși , al 20 de zone fiind în mări şi oceane. Vulcani noroioși sunt și în spațiu, unii fiind marțieni. Robotul spaţial 2001 Mars Odyssey a trimis în 2009 fotografii cu formaţiuni foarte asemănătoare vulcanilor noroioşi pământeni.

Așadar, nu e nevoie să mergi pe Marte pentru a observa un vulcan noroios, ei sunt îndeajuns de aproape pentru a ajunge la ei într-o zi și să te și întorci acasă. Eu zic că merită, numai zi cu soare să fie!

Sper că ți-a plăcut acest material (sau că măcar ți-a fost d folos) și te aștept să ne fii alături pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește, alături de noi!

Drum bun!

Tags:

Category:

Miercuri, Iunie 10, 2015 - 21:17

↧

Începe renovarea caselor din Ciocănești

June 16, 2015, 2:42 am

≫ Next: Complexul rupestru de la Aluniș, printre cele mai vechi lăcașe de cult din țară

≪ Previous: Peisaje marțiene la 145 km de București: Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici

Policolor, companie care sărbătorește în acest an jumătate de secol de activitate neîntreruptă, a livrat, săptămâna trecută, toate materialele necesare pentru renovarea caselor încondeiate din Ciocănești, singura comună muzeu din România.

Trei tone de materiale pentru realizarea de socluri și 700 de kilograme de vopsea lavabilă Spor au fost încărcate în camioane și au ajuns deja la destinație. Casele renovate din Ciocănești în cadrul proiectului “Redescoperă Culorile României” vor fi finalizate şi își vor aştepta oaspeții la jumătatea lunii august 2015, când localitatea este gazda Festivalului Păstrăvului şi a concursului de plutărit de pe Bistriţa Aurie.

Materialele donate de Policolor vor fi folosite pentru renovarea Muzeului Ouălor Încondeiate din comuna Ciocănești, județul Suceava, și a soclurilor pentru case ce se sculptează. Vopseaua lavabilă va fi folosită pentru decorarea sau renovarea modelelor tradiționale de pe un sfert din casele din localitate. Primăria comunei Ciocănești a transmis producătorului de lacuri și vopsele care sunt culorile tradiționale, folosite de zeci de ani pentru casele închistrite (“încondeiate” cu cruci pe pereți), iar echipele Policolor au mixat vopselele astfel încât să fie păstrată unitatea artistică locală a proiectului.

”Materialele de construcție ne vor ajuta să renovăm și să redeschidem Muzeul Ouălor Încondeiate așa încât din acest an, toți turiștii vor putea vedea colecția impresionantă de ouă încondeiate de meșterii noștri începând din 1950. Cel mai vechi ou al colecției din muzeu a fost încondeiat cu peste 70 de ani în urmă”,spune Radu Ciocan, primarul comunei Ciocănești.

”Redescoperă culorile României este, așa cum am spus, un proiect prin care vrem să readucem culoarea în viețile comunităților din România. Ciocănești este un proiect frumos care susține tradiția și culoarea locală, un proiect pe care l-au îmbrățișat toți angajații companiei. Prin această acțiune vrem să sprijinim inclusiv economia locală prin readucerea în circuitul turistic a unuia dintre cele mai frumoase sate din România”, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor.

Redescoperă culorile României, un program cu și pentru oameni

Policolor a lansat, la finele lunii aprilie, proiectul de responsabilitate socială ”Redescoperă culorile României”, proiect care își propune să sprijine satele românești și comunitățile de acolo prin reînvierea culorilor specifice, readucându-le astfel în circuitul turistic pentru ca românii să se bucure de ele și economia locală să renască iar, pe de altă parte, să schimbe zonele urbane din gri, în zone pline de culoare, oferind orașului optimism, o oază de liniște în stresul cotidian.

Investiţia în primele proiecte este estimată la aproximativ 250.000 de euro şi constă în furnizarea de către Policolor a materialelor necesare (tencuieli, vopsele, lacuri, grunduri, emailuri etc) pentru renovarea şi punerea în valoare a obiectivelor de interes public stabilite prin parteneriat, în sprijin logistic pentru implementare, premii și burse acordate în cadrul diferitelor competiții derulate pe parcursul anului 2015.

În cadrul campaniei ”Redescoperă culorile României”, lansată pentru a marca jumătate de veac de activitate, compania a pus bazele primului Club de ”Ambasadori ai culorii”, în care au fost invitați să se înscrie persoane și personalități ale vieții publice și artistice din România care lucrează sau promovează zilnic culoarea, în viața personală și profesională. În calitate de membri ai Clubului, ”ambasadorii culorii” vor contribui la construcția comunității online ”Redescoperă culorile României” și vor oferi membrilor acestora sfaturi de design interior, proiecte de arhitectură customizate, workshop-uri de fotografie, ii autentic românești, etc.

Tags:

Category:

Mar, 06/16/2015 - 12:42

↧

Complexul rupestru de la Aluniș, printre cele mai vechi lăcașe de cult din țară

June 16, 2015, 2:56 pm

≫ Next: Salina Turda, comoara regăsită din "inima" pământului

≪ Previous: Începe renovarea caselor din Ciocănești

În nordul județului Buzău, ascunse în dealuri și munți, la altitudini cuprinse între 650 și 1.100 metri, se găsește cea mai mare concentrare de schituri și locuințe monahale din țară. Aici sunt mai multe grote cu inscripții vechi de mii de ani, peșteri și chilii misterioase săpate în piatră, zona fiind considerată cel mai vechi centru monahal cunoscut din Carpați. Cel mai accesibil este complexul rupestru de la Aluniș, unde se află unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult din țară.

Îmi doream de ceva vreme să ajung la bisericile rupestre din județul Buzău, iar Universul a “complotat” pentru mine. Acum, trebuie să recunosc că sper ca această primă călătorie să fie doar începutul.

Am ajuns la complexul de la Aluniș, după ce am vizitat Muzeul Chihlimbarului din Colți de care îl despart doar 5 kilometri, pe un drum strâmt și strâmb de munte, trecând peste poduri șubrede și drumuri desfundate. Dar am ajuns, nici nu era imposibil, căci probabil că așa și trebuia. Pe parcurs, am fost cu un ochi la frumusețea peisajului și cu unul la gropile din drumul de pe care treptat asfaltul a început să dispară, la casele vechi și modeste, dar cu parabolice agățate la ferestre. Am trecut printre fânețe, pe lângă stupine, prin locuri frumoase în sălbăticia lor și am ajuns în sfârșit la Aluniș, un sătuc din vechiul ținut al legendelor cu regi înțelepți, cetăți cu ziduri până la cer și izvoare cu ape care te fac nemuritor...numit Țara Luanei.

Veche de peste șapte secole

Biserica din satul Aluniș, comuna Colți, funcționează de peste 700 de ani, fiind una dintre puținele lăcașuri de cult săpate în piatră în care încă se mai slujește. Biserica de la Aluniș fost atestată documentar în anul 1274, fiind amplasată la coama unui deal stâncos în care sunt săpate și chili, unele dintre ele neterminate. Satul Aluniș, parte a comunei Colți, este mult mai vechi și probabil că avea deja o biserică înaintea construirii acesteia. Legendele locului spun că biserica de la Aluniș a fost săpată în stâncă de doi ciobani, Vlad și Simion, care-și pășteau turmele prin aceste locuri. Unul dintre ciobani a auzit în somn un glas care îl îndemna să sape în stâncă, pentru că va găsi icoana Sfintei Fecioare Maria. Credincios, ciobanul a săpat și a găsit icoana. Acest fapt l-a determinat să sape încăperea bisericii împreună de celălalt cioban, cu ajutorul sătenilor. Numele lor este săpat în stâncă în altar, în stânga, alături de cel al al ieromonahului Daniil. Bisericuța, care poartă hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul", are în dreapta și stânga sa trei chilii săpate în stâncă, iar în față, un mic cimitir.

Un…munte de liniște

Atât bisericuța, chiliile cât și satul sunt atât de modeste dar s-au dovedit atât de trainice în simplitatea lor că îți dau de gândit asupra a ceea ce este important pe lume. Nu e greu de imaginat cum trăiau sihastrii în aceste chilii micuțe, care par atât de reci, umede și lipsite de confort fizic? Cum era când monahii aprideau focul într-un loc atât de strâmt, când era viscol, sau când prin zonă veneau fiarele pădurii? Nu e foarte greu e imaginat ! Dar e atât de multă pace și liniște aici, la umbra vechilor brazi zvelți, printre ramurile cărora lumina se prelinge că parcă ai putea să o atingi cu degetele.

Este un loc minunat, care ar trebui promovat mai des și mai bine, mai ales că este cel mai accesibil lăcaș de cult din circuitul monumentelor rupestre din Buzău. Sau poate ar fi de ajuns să se repare drumul, să se consolideze podurile și să se indice drumul către acest loc cu adevărat special. Nu cred că este chiar atât de greu!

Cum ajungi la complexul rupestru Aluniș

Din orașul Buzău se urmează DN 10 Buzău-Brașov către Vernești, apoi către Sătuc. La Sătuc sunt două variante, ori alegi să mergi către Berca, unde sunt Vulcanii noroioși, și apoi urmezi DJ 102 F prin Cănești, Șuchea, Odăile. A doua variantă din Sătuc o reprezintă drumul prin Pătârlagele ( sunt aproximativ 55 km până acolo), unde se face stânga pe DN 10 apoi dreapta pe DC 68 spre Colți. Ajunși în satul Colți, unde mai mult ca sigur veți poposi la Muzeul Chihlimbarului, de unde mai aveți de mers aproape cinci km pănă la Aluniș. Pare puțin, dar drumul este o probă de foc pentru mașini, amortizoare și șoferi.

Despre bisericile rupestre din Buzău

Un număr mare de locuințe rupestre, unele din preistorie, altele folosite drept chilii de către sihaștri sau ca lăcașuri de cult, au fost descoperite pe raza comunelor Colți, Bozioru, Brăiești în zona Aluniș-Nucu-Fișici-Rruginoasa. La acestea se adaugă și cele din localitățile Cozieni, Pietrosele sau Cătina. Câteva dintre acestea adevărate complexe rupestre au fost săpate intenționat în blocurile masive de stâncă pentru a se construi bisericuțe sau chilii. Sunt aproximativ 30 de așezări rupeste în zonă.

Zona de munte a Buzăului este un loc cu atât de multe bogății, cu peisaje line de deal și de munte, cu râuri repezi și păduri de fag și stejar, cu oameni frumoși și mândri de locul în care trăiesc, deși viața nu le este ușoară. Aici timpul pare că se scurge după o altă măsură decât pe cea pe care o accceptăm cu toții astăzi și este păcat că nu este prea cunoscut, mai ales că e atât de aproape de București. Pare atât de izolat, atât de departe de lumea noastră dezlănțuită și totuuși se află la numai 150-200 de kilometri de Capitală. Ce-i drept, e drept, starea drumurilor pe alocuri nu este foarte încurajatoare!

Am redescoperit Buzăul cel de sub dealuri, domol ca un vulcan...noroios sau liniștit ca o chilie ascunsă printre dealuri, în munți sau peșteri dar și strălucitor și vechi precum chihlimbarul și sunt recunoscătoare pentru aceasta.

Sper că ți-a plăcut acest material (sau că măcar ți-a fost d folos) și te aștept să ne fii alături pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește, alături de noi!

Drum bun!

Tags:

Romania

Buzău

Vulcanii Noroioși

Muzeul Chihlimbarului

biserică rupestră

Category:

Familie si copii

Miercuri, Iunie 17, 2015 - 00:56

↧

Salina Turda, comoara regăsită din "inima" pământului

July 1, 2015, 1:56 pm

≫ Next: Vacanță la Viena alături de copii. Top atracții de neratat

≪ Previous: Complexul rupestru de la Aluniș, printre cele mai vechi lăcașe de cult din țară

Când spui “Salina” nu îți inchipui un munte de sare, fină sau grunjoasă, pregătită să o pui în mâncare? Vizualizează apoi cele trei degete “mușcând” din muntele de sare albă, care, jucăușe, presară apoi praful în bucatele pe care le înnobilează, dându-le gustul desăvârșit!

Sarea noastră atât de banală astăzi era atât de prețioasă că era exploatată și cărată mii de kilometri de romani. În epoca medievală, sarea era subiect de mare privilegiu, iar dreptul de exploatare era oferit după ce se prestau servicii consistente. Cererea pentru sare nu se epuiza și nici nu se va satura niciodată, cu toate avertizările medicilor privind consumul excesiv. Așadar, sarea era o sursă sigură de venit, iar ocnele din Transilvania au făcut parte din trezoreria imperiului habsburgic.

Nu e glumă, în evul mediu existau biruri în sare, iar iobagii români nu aveau acces la “bogăția gustului”. De acea poate și basmele românilor amintesc de dragostea ca “sarea în bucate”, în timp ce “sarea în ochi” era doar pentru dușmani.

Astăzi, vechii stăpâni vin aici în vizită și citesc crâmpeie din istoria lor opresivă și sângeroasă chiar de pe pereții de sare ai salinelor transilvane. Am văzut și Salina Praid și Salina Turda, dar desi mai mică, m-a impresionat mai mult cea de la Turda. Este impecabil modernizată și amenajată la îndrumarea unor arhitecți pricepuți, place ochiului și sufletului, pentru că este primitoare, până la familiaritate, cu vizitatorii.

Cum ajungi la salina Turda

Salina Turda are două intrări, una din oraș, în Cartierul Turda Nouă (pe Str. Salinelor nr. 54B), alta de pe dealul ce înconjoară urbea, lângă așa numitul Ștrand. Un tunel lung de aproape cinci kilometri face legătura dintre cele două intrări în Salină, te poți plimba prin el.

Intrarea de lângă ștrand ( pe Aleea Durgăului) nu e spectaculoasă, calci pe niște scări vechi acoperite cu un strat gosier de sare ășor umezită de apă. “Podeaua” e bătută de pașii miilor de vizitatori, pereții sunt șlefuiți de dalte, e o atmosferă ușor lăptoasă. Cobori cu grijă să nu aluneci, dar e doar o iluzie, nu se va întâmpla aceasta dacă ești cât de cât cu picioarele pe pământ. Apoi, ești surprins, începe spectacolul. Intri într-un un lift rapid, panoramic, și sub el crește hăul de zeci de metri, iar jos răzbate, printre țipetele copiilor de la locul de joacă, distingi mese de tenis de masă, un mic amfiteatru pentru spectacole, popice.

Mina Rudolf și caruselul său

O roată imensă de carusel și ceva ce seamăna a bar completează acest tablou neașteptat din "măruntaiele" pământului. Dar e doar o iluzie, mâncatul și băutul sunt strict interzise în Salina Turda, e doar un chioșc cu suveniruri cam sărăcăcioase. Te afli în mina Rudolf, adâncă de 42 metri, lată de 50 şi lungă de 80 metri, ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda. Aici se află un lift rapid, dar poți ajunge la vatra minei și cu ajutorul celor 172, de trepte, coborând 13 „etaje”. La fiecare pod de odihnă este marcat în perete anul în care a fost exploatat nivelul respectiv...Oare cât ținea pauza ocnașilor, la ce se gândeau aceștia când extrăgeau sare?

Zărești și două scări de lemn care te pot scuti de o așteptare prelungită când e aglomerație. Salina Turda este intens vizitată de când faima sa s-a dus peste hotare, plus că mai faci și ceva mișcare. Dar sus, aproape de tavanul minei Rudolf, aproape că poi să atingi plafonul din sare pură, vezi micile stalactite care se formează cu mare răbdare din prețiosul mineral. Cresc cu doi milimetri pe an și pot ajunge la maxim trei metri... Și apoi observi că pasajele sunt susținute de bârne de lemn înfipte în pereții laterali ai muntelui de sare. Ai de aici o mină unică la picioare!

Scara Bogaţilor era calea de acces spre minele Terezia şi Rudolf înainte de finalizarea lucrărilor la galeria de transport. Privește și aici urmele muncii migăloase a tăietorilor de sare care au trudit aici nesperând probabil să devină bogați.

O plimbare pe lac, în mina Terezia

Mai jos, după prima coborâre, este o altă grotă, Mina Terezia. Mina Terezia are o formă conică, de 90 de metri înălțime şi 87 m diametru, iar adâncimea de la gura puţurilor până la baza minei este de 112 m. La baza sa este un mic lac subteran pe care poate nu te-ai fi așteptat să-l găsești aici. Lacul subteran, pe care se află o insulă formată din sarea reziduală depozitată aici după anul 1880, când exploatarea sării în această cameră a fost sistată, are între 0,5 şi opt metri adâncime.

Dar mai surpinzătoare sunt bărcuțele pe care le poți închiria. Te poți plimba agale cu bărcuța cu vâsle pe micul lac, ocolind pontoanele din lemn de brad. De ce de brad? E cel mai rezistent la sare, mai rezistent decât fierul, bineînțeles! Plimbarea cu barca la sute de metri sub pământ e o experiență WOW, merită toți banii. De jos, din barcă, parcă asupra ta se prăvălește un munte de sare, din stalactite îți mai picură în creștet câte un strop de apă, luminile se joacă cu umbrele. E romantic. Iar tu te simți mic și poate mai fericit că ai ajuns într-un loc atât de deosebit.

Sala Crivacului

O istorie… sărată

Exploatarea sistematică a sării la Turda a început probabil în perioada ocupaţiei romane în Dacia. Primul document care atestă legătura cu sarea a orașului Turda este emis de cancelaria maghiară în anul 1075, când este menţionată vama ocnelor de sare “la cetatea ce se cheamă Turda… în locul ce se cheamă în ungureşte Aranyas, iar în latineşte Aureus”. Turda, ca cetate regală, ar fi putut avea rolul de a apăra salinele din apropiere. Ocna de la Turda este amintită documentar la 1 mai 1271, atunci când s-a dăruit capitlului din Transilvania “ocna de sare de la Turda”.

După o perioadă de avânt, cuprinsă între sfârşitul secolului al XIV-lea şi mijlocul secolului al XVI-lea, urmează o perioadă de scădere a ritmului de dezvoltare a producţiei miniere în Transilvania. În 1552 inspectorii casei regaleîntocmesc un raport în care ocna de la Turda este declarată ca fiind cea mai importantă din Transilvania.

Odată cu intrarea în administraţia directă a puterii imperiale habsburgice, sunt deschise alte mine noi în regiune.

Salina de la Turda începe să decadă după 1840, din cauza concurenţei tot mai puternice a salinei de la Ocna Mureș, până când a ajuns să îndeplinească rolul unei rezerve a acesteia din urmă.

Până în 1862, sarea se extrăgea la Turda din trei puţuri vechi, “Iosif”, “Terezia” şi “Anton”, unde extracţia a atins adâncimea de 108 m, fiind sistată din cauza conţinutului ridicat de argilă. Pentru a uşura transportul pe drumul abrupt şi a micşora cheltuielile legate de acesta, în 1853 s-a hotărât construirea unei galerii de transport pornind de la Turda Nouă. Această galerie, denumită “Franz Iosif”, a atins în 1871 lungimea de 780 m, ea fiind prelungită până la sfârşitul secolului cu încă 137 m. Concomitent cu săparea galeriei de transport a fost modernizat puţul “Terezia”, prin completarea lui cu două camere laterale “Rudolf” şi “Ghizela”, extracţia fiind concentrată în mina “Rudolf”.

După primul război mondial, exploatarea sării devine monopol de stat, dar asta nu împiedică declinul activităţii, care a culminat cu închiderea minei, în 1932.

În 1992, salina a fost deschisă pentru public căpătând statutul de obiectiv turistic, iar primii 526 m ai galeriei de transport Franz Iosif au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi. Salina Turda fost modernizată cu fonduri eropene și a fost redeschisă în ianuarie 2010.

Sper că ți-a plăcut acest material (sau că măcar ți-a fost de folos) și te aștept să ne fii alături pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește, alături de noi!

Drum bun!

Tags:

Category:

Miercuri, Iulie 1, 2015 - 23:56

↧

Vacanță la Viena alături de copii. Top atracții de neratat

July 14, 2015, 1:20 pm

≫ Next: Drumeție în sălbaticia Apusenilor, prin Cheile Turzii

≪ Previous: Salina Turda, comoara regăsită din "inima" pământului

Pentru un oraș cu o arhitectură atât de grandioasă și atât de ancorat de muzică și dans și în general de arte, Viena este suprinzător de bine pregătită pentru a-i primi așa cum se cuvine și pe micii vizitatori.Capitala Austriei merită vizitată în orice anotimp și la orice vârstă, căci are destule obiective de neratat și lucruri deosebite de făcut și pentru cei mici și cei mari deopotrivă.

Sunt muzee pe diferite tematici, interesante pentru părinți și copii, parcuri și grădini zoologice, palate și parcuri de distracție. Aceste atracții ale Vienei sunt premisele unei vacanțe memorabile sau al unui weekend reușit împreună cu cei mai tineri membri ai familiei.

Iată ce poți face împreună cu familia în acest oraș “udat” de valurile Dunării. Copiii vă vor iubi și mai mult, iar voi, împreună cu ei, veți avea amintiri de neuitat!

1. Mergeți neaparat la Schönbrunn!

Palatul Schönbrunn este un obiectiv de neratat pentru oricine ajunge în capitala Austriei și pentru vizitarea lui ar trebui jumătate de zi (minim). Impozanta reședință imperială de vară amenajată în stil rococo de către Împărăteasa Tereza are 1.441 de camere și parcuri uriașe, grădini botanice, o menajerie celebră și două muzee.

Nu fără motiv, Palatul Schönbrunn este unul dintre obiectivele de top 10 de neratat în Viena, pentru că este mai mult decât un simplu palat, fie el și habsburgilor.

-Vizitați Parcul Zoo Schönbrunn! Există însă câteva atracții “speciale” pentru copii, iar Parcul Zoo din Palatul Schönbrunn este una de neratat. Este cea mai veche grădină zoologică din lume, unde trăiesc tot felul de specii de pe toate continentele, inclusiv urși panda, koala, urși polari, tigri siberieni, piranha, înaripate și târâtoare provenind din diferite colțuri ale mapamondului. Sunt programe de hrănire a animalelor la care vizitatorii pot asista. Zoo Schönbrunn este deschis în fiecare zi a anului.

-Mergeți la Muzeul Copiilor Schönbrunn. În Muzeul Copiilor din Schönbrunn, copii pot încerca costumele de epocă, croite după modelele folosite de membrii familiei imperiale habsburgice. Există un tur ghidat prin camerele palatului,„Împărăteasa Maria Theresa și copiii ei”, unde cei mici pot să-și facă o impresie despre cum era viața Împărătesei Tereza și a celor 16 copii ai săi. Detalii aici.

-Afară, copiii pot explora labirintul din gard viu din grădinile palatului, care își păstrează designul original din secolul al XVIII-lea. Mai sunt de testat un loc de joacă cu un caleidoscop gigant și un stâlp de ascensiuni.

-Plimbați-vă cu trenulețul! Dacă vă obosesc piciorușele tot colindând prin acest palat imens de 160 de hectare, poate că vă este util să știți că există un trenuleț, Schönbrunner Panoramabahn, care vă poate conduce la toate atracțiile Palatului Schönbrunn.

-Nu ocoliți nici Teatrul de Marionete, Marionettentheater, amplasat în curtea mică a teatrului de la Schönbrunn. Spectacolele ( “capul de afiș fiind de ani buni “Flautul Fermecat), au un program fix așa că, dacă cei mici sunt pasionați de muzică și teatru și cunosc și germana, atunci e bine să nu-l ocoliți, dar să vă faceți rezervare.

2.Nu ocoliți Palatul Hofburg!

Și la Palatul Hofburg există un tur special prin apartamentele imperiale și în camerele private ale împăratului Franz Joseph și ale soției sale, împărăteasa Elisabeta ( alias Sissi). Și aici, la finalul turului, cei mici pot să probeze costumele și pălăriile “regale”.

3. Bucurați-vă de copilărie, împreună cu cei mici, la Prater!

Mulți dintre români au auzit de Prater, cel mai apropiat de România parc de distracții din UE, unde se află cel mai înalt carusel din lume, muzee și parcuri.

-Riesenrad. Prater are peste 250 de atracții, dintre care se remarcă vestita Roată Uriaşă (Riesenrad), înaltă de 64,75 metri, constrită în anii 1896/97 de către un inginer englez și cel mai înalt crusel cu lanțuri din lume, înalt de 117 metri. Caruselul a fost dat în folosință în anul 2010. Roata uriașă este deschisă publicului tot anul, pe când celelalte atracții din Prater sunt accesibile din luna martie până în octombrie.

-Madame Tussauds. La Pratter vă puteți da “întâlnire” cu vedetele care își fac veacul la Madame Tussauds (Muzeul Figurilor de Ceară), sau vă puteți testa curajul sau nivelul maxim de adrenalină la senzațiile tari oferite de Turbo Boost sau Bungee Jump, Skyfall şi Space-Shot. Într-un cuvânt, senzaţii extreme pentru cei ce caută extazul…vitezei.

-Copii mai mici pot avea o călătorie interactivă cu Eisberg printre urşi polari și pinguini sau cu trenuleţul fantomelor "Hotel Psycho“ și, în zilele fierbinţi, se pot răcori la toboganul acvatic Aqua Gaudi. Apoi, Muzeul Prater vă va conduce în trecut, iar Planetariul, în regatul stelelor.

-Foarte apreciat este și Liliputbahn (“Trenul pitic”), cel care funcționează cu aburi din 1928 și face o călătorie de patru kilometri prin Wurstelprater, plecând de la stația centrală Prater și având ca punct terminus stadionul Ernst Happe.

4. Pilotați un avion!

Mergi la un simulator de zbor. La o distanţă mică de Prater se află ViennaFlight, singurul simulator Airbus din Austria, unde piloţi adevăraţi te vor purta într-o călătorie exclusivă, într-o carlingă ce reproduce fidel cabina unui A320. Au acces copii și tinerii între și 18 ani, căre pot fi copiloți pe un simulator de Airbus 320 sau pe un elicopter Bell 206 Jet Ranger.

5. Nu ratați Muzeul Copiilor- ZOOM Kindermuseum.

Evident că Prater nu este singura atracție a capitalei Austriei cu mare lipici la copii. Dar mai ales doar pentru cei mai mici vizitatori există Muzeul copiilor –ZOOM-, din incinta Cartierului Muzeelor, Museum Quarter. La Zoom, copiii sunt sfătuiți să atingă și să încerce exponatele, să interacționeze pentru a se cunoaște pe ei și pentru a experimenta, învățând astfel din propriile experiențe.

Sunt diferite secțiuni adresate grupelor diferite de vârstă, precum Ocean, Science, Film Studio, expoziții interactivă, detalii aici.

6 . Admirați cele mai plăpânde vietăți de la Casa Fluturilor.

Chiar în centrul Vienei, la doar 200 m de operă, veți găsi o oază de liniște tropicală, Imperial Butterfly House-Casa Fluturilor. Organizat în unul dintre cele mai frumoase clădiri Art Nouveau din lume, acest loc este populat de unele dintre cele mai blânde și pline de culoare vietăți, fluturii. Muzeul Fluturilor este parte din Palatul Hofburg.

7. Mergeți la cel mai mari acvariudin Austria, Casa Mărilor.

Dacă aveți mai mult timp la dispoziție, merită vizitată și Haus des Meers-Casa Mărilor-, unde se află cel mai mare acvariu al Austriei, un bazin de 300.000 de litri care adăposteşte rechini și ţestoase marine. În această clădire cu 11 etaje sunt și sere tropicale, cu păsări care zboară libere şi maimuţe neliniștite, crocodili feroce, iar în secțiunea Terariu trăiesc șerpi veninoși, șopârle și tarantule. Acvariul "Brandungsriff" le permite copiilor să cunoască de aproape pești tropicali cu ajutorul "căștilor de scafandru", iar într-o grotă artificială cu stalactite şi stalagmite se pot observa peste 100 de animale nocturne.

8. Pasionați de tehnică? Obligatoriu să ajungeți la Technisesches Museum Wien.

Acest muzeu al tehnicii are o secțiune specială pentru preșcolari, care sunt îndemnați să ia parte la diferite experimente. Ateliere speciale sunt organizate marțea, vinerea și sâmbăta în grădina muzeului, în anumite intervale orare.

9. Vizitați un oraș “doar” pentru copiii cu aptitudini, Minopolis.

Minopolis este, așa cum îi sugerează și numele, un mini-oraș pentru copii cu o suprafață de aproximativ 6.000 mp, cu străzi, parcuri și clădiri la dimensiuni liliputane. Cei mici își pot testa aptitudinile pentru diverse profesii, pornind de la lucrul într-o gară, supermarket, într-o redacție, la pompieri, într-un spital sau restaurant. Copiii pot face pizza, lucra la bancă cu bani virtuali, fiind chiar plătiți pentru munca lor într-o monedă specială numită Eurolinos. (www.minopolis.at)

10. Dați tonul la Haus der Musik!

Și, pentru că Viena este indisolubil legată de muzică, ar fi bine să nu ocoliți Haus der Musik, unde cei mici și cei mari deopotrivă pleacă într-o călătorie muzicală în spațiu și timp.

Amplasat în Palatul Arhiducelui Carol, care a fost şi reşedinţa compozitorului Otto Nicolai, întemeietorul Filarmonicii Vieneze, acest loc permite vizitatorilor, indiferent de nivelul cunoștințelor muzicale, să ia parte la diferite jocuri, să folosească diverse instrumente, să-și îmbogățescă cunoștințele. Puteţi să vă delectați, să înţelegeți mai bine muzica, să creați melodii și să descoperiți cu alte… urechi pe viitor sunetul muzicii. Încercați Namadeus, un simulator muzical bazat pe jocul inventat de Mozart, KV 516f, care transformă numele în melodii sau compune un vals doar aruncând o pereche de zaruri. Has der Musik este aproape de Catedrala Sf. Ştefan.

11. Mergeți la Operă, sunteți în "capitala muzicii" din Europa!

Rămânând pe terenul muzicii, este bine de știut că Opera de Stat din Viena oferă spectacole speciale pentru copii, fie adaptări ale unor opere reale sau create special pentru cei mici. Biletele pentru opera copiilor trebuie cumărate cu săptămâni, dacă nu cu luni, în avans. Opera nu are spectacole în lunile iulie și august ale fiecărui an.

12. Vizitați Insula Dunării

Insula Dunării găzduiește Donauinselfest, cea mai mare petrecere pentru tineret din Europa, la finele lunii iunie. Dar locul are 42 de kilometri de plaje cu nisip, pietriş şi iarbă, locuri de joacă, piste de alergare şi de role, centre de închiriere bărci, biciclete şi plăci de surf, precum și baruri, cafenele şi restaurante. O recomandare pentru familii: o plajă cu o lungime de 200 de metri! Din centru se ajunge ușor cu liniile U1 și U6.

13. Bucurați-vă de Spa la Oberlaa!

Băile termale Oberlaa, redenumite Therme Wien, se află aproape de centrul Vienei. Aici sunt bazine în aer liber și acoperte, iar cei mici pot zburda în voie, pentru că au la dispoziţie patru topogane diferite, un canal cu torente de apă, trei turnuri pentru sărituri în apă, un parc acvatic, un teatru de păpuşi şi o scenă pentru Karaoke. Iar cei mari au o muțime de atracții, numai bune să se relaxeze și ei un pic.

14. Vă plac caii? Renumiții cai lipițani sunt la Palatul Hofburg!

La Palatul Hofburg sunt spectacolele cu caii lipițani de la renumita scoală de călărie spaniolă și au loc spectacole foarte apreciate, care încep dimineața la ora 11. Copii sub trei ani nu sunt admiși. Necesită rezervare prealabilă!

15. Distrați-vă alături de dinozauri la Styrassic Park!

Un parc de distracții deosebit se află în afara Vienei, la Vausulzweg, lângă Graz. Styrassic Park,, parcul de distracții cu dinozauri, aflat la 183 de milometri de Viena în apropiere de Graz (la circa o ora si un pic de mers cu masina de Viena) este cel care a servit drept model Parcului de distracții de la Râșnov, județul Brașov.

Drum bun!

Tags:

Category:

Marţi, Iulie 14, 2015 - 23:20

↧

Drumeție în sălbaticia Apusenilor, prin Cheile Turzii

July 17, 2015, 7:19 am

≪ Previous: Vacanță la Viena alături de copii. Top atracții de neratat

Poate că nu sunt Cheile Turzii nici cele mai lungi, nici cele mai spectaculoase, fotogenice sau periculoase din țară, dar sunt accesibile oricărui vrea să le cunoască, de la familii cu copii la cei vârstnici, de la cei liniștiți la cei mai aventurieri. Este o rezervație naturală suprinzător de frumoasă, de sălbatică și reconfortană, aflată la nici șase kilometri de Turda, care meritat vizitată.

Cheile văzute de la Castrul roman

De oriunde ai veni, dinspre Cluj sau dinspre Aiud, în apropiere de Turda te urmărește o maiestuoasă stâncă despicată pe verticală în două. Observi cei doi uriași pereți colțuroși, cândva un întreg, chiar și din orașul Turda, în drumul către sau dinspre Salina Turda, sau, chiar mai bine, de la ruinele Castrului roman al legiunii a V-a Macedonia.

Nu te mulțumi să admiri Cheile Turzii de la depărtare, fă un mic ocol și mergi acolo pentru o mică drumeție în sălbăticie, în aer curat, la răcoare, pe malul râului Hașdate, cel căruia îi datorăm acest loc deosebit, după ce a săpat cu stăruință în stâncile calcaroase ale Munților Trascăului. Sau poate ești mai curajos și vrei să faci escaladă pe versanții calcaroși care ajung până la 350 metri înălțime, acolo unde se mai avântă doar acvila de munte, una dintre cele mai puternice păsări de pradă din lume. Sunt și peșteri dacă vrei să cobori underground, iar una dintre atracțiile locului este peștera lui Bălica sau peștera “Cetățeaua Mare”. Aici, pe partea dreapta a văii Hașdate, legendele spun că s-a adăpostit haiducul Nechita Balica din satul Petreștii de Jos în timpul revoltei anti–austriece de acum două sute de ani. De alfel, Cheile Turzii au fost folosite în trecut drept adăpost al localnicilor în fața năvălitorilor, drept pentru care au fost numite și "Cetățile Turdei".

La Cheile Turzii te așteaptă un peisaj carstic sălbatic, cu stânci înalte și abrupte, cu creste ascuțite, turnuri de piatră, peșteri, arcade și grohotișuri. Totul este foarte verde, păsărelele ciripesc de zor, îți arată chiar și drumul pe cărare, în apa curată a pârâului Hășdate cresc păstrăvi. Totul te face să simți că ești în “inima naturii”, mereu te urmărește pârăul și peretele calcaros. Părâul, afluent al Arieșului, este “tăiat” de patru punți peste care va trebui să treci ca să-ți continui drumeția, uneori lipit de versanții abrupți.

Rezervație naturală din 1938

Cu o suprafață de 235 de hectare, cu peste 1.000 de specii de plante și 110 specii de păsări, Cheile Turzii au statutul de arie protejată de interes național încă din 1938. Un număr de 24 de specii de animale și plante din Cheile Turzii sunt protejate, unele, precum usturoiul sălbatic (denumit popular Ceapa Ciorii din Cheie), vidra ( Lutra Lutra) și gălbiorul roșcat ( un fluture ) fiind specii rare. Indiferent dacă dorești să faci o drumeție ușoară sau o escaladă, este bine să te echipezi corespunzător locului și anotimpului, pentru că pietrele și podețele pot fi alunecoase! De pe versanți se pot desprinde stânci!

Elementul supriză

În România am văzut și alte chei mai spectaculoase, am parcurs trasee mai grele, am admirat și peisaje mai impresionante, m-am răcorit și am pescuit păstrăvi (aici pescuitul fiind interzis !) în râuri mai reci și mai repezi însă niciuna nu m-a uimit mai mult decât Cheile Turzii. Poate pentru că nu mă așteptam să le găsesc aici pe toate „la pachet” într-o plimbare ușoară, relaxantă prin pădurea deasă, într-o zi toridă de iulie, în mijlocul Ardealului. Bine spunea Sofocle că „Nu există bucurie mai mare decât cea venită pe neaşteptate.” A meritat să văd Cheile Turzii și sper să mă reîntorc pentru traseul de pe creste, căci există și așa ceva, sunt chiar mai multe marcate cu roșu!

În concluzie, Cheile Turzii reprezintă o atracție de top nu doar pentru Turda sau județul Cluj ci și pentru Munții Apuseni, care, trebuie să reunoaștem că nu duc lipsă de atracții turistice.

Cum ajungi în Cheile Turzii

Drumul e bun, chiar până la intrarea în rezervația naturală Cheile Turzii. Principalul drum de acces se desprinde din DN 1(E 81), la ieșirea din orașul Turda către Alba lulia, spre vest, pe DN 75 Turda-Câmpeni, via Mihai Viteazu. După aproximativ doi km de la Mihai Viteazu se traversează Arieșul în localitatea Cheia. Drumul astfaltat continuă pe lângă o cariera de gips în stânga, apoi sunt câteva serprentine destul de abrupte și vezi o stâncă pe un platou, de unde ai o priveliște amplă asupra Cheilor Turzii. Spre cabană și camping mai cobori câteva serpentine nerecomandate accesului cu autovehicole pe timp de iarnă. Sunt și curse regulate cu microbuzul Turda- Cheia și Turda-Cornești.

Unde te cazezi. Dacă nu te-ai cazat în Turda, unde sunt zeci de pensiuni și câteva hoteluri, o opțiune este cabana Cheile Turzii, aflată chiar la intrarea în rezervație, care are 40 de locuri. În apropiere se poate campa, mai sunt și câteva căsuțe de lemn.

Sper că ți-a plăcut acest material (sau că măcar ți-a fost de folos) și te aștept să ne fii alături pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește, alături de noi!

Drum bun !

Tags:

Category:

Vineri, Iulie 17, 2015 - 17:19

↧